Cu picioarele pe pământ

Avem o ţară minunată, păcat că este locuită de cine nu trebuie. Vrem să schimbăm ceva pentru viitorul copiilor noştri şi pentru nepoţii noştri? Atunci schimbarea ar trebui să înceapă de la noi.

Nu mai ştim ce este acela bun simţ, numai ştim ce înseamna compasiune, patriotism, recunoştinţă, devotament, înţelegere, altruism, sinceritate ş.a.ş.m.d.

Noi încă sperăm „să moară capra vecinului ca să ne fie bine”, vă spun un secret: capra vecinului nu v-a muri niciodată şi chiar dacă v-a muri îşi v-a lua alta, aşa că aveţi grijă de capra voastră să fie frumoasă şi înfloritoare fără să vă mai pese de altele.

Hai  să ne bucurăm şi de acele lucruri mărunte şi nesemnificative fără de care viaţa noastră nu ar avea sens. Hai să dăm mai puţină importanţă lucrurilor materiale şi mai multă importanţă celor sufleteşti. Hai să ne reconectăm cu natura pentru că de la ea ne luăm energia pozitivă de care avem nevoie, hai să ne regăsim pe noi ca să ştim mai bine ceea ce contează cel şi cel mai mult în această viaţă.

Reveniţi oameni buni cu picioarele pe pământ şi vedeţi-vă de treaba voastră care e mai frumoasă şi mai uşoară decât vă daţi voi seama.

 

Earth

Undeva în România

 

O zi obişnuită.

Stau mereu şi mă gândesc cum arată o zi obişnuită din viaţa unei alte persoane. De multe ori auzi expresia: „Nu am avut timp” sau „Am fost aşa de ocupat/ă încât am uitat”.

O zi obişnuită din viaţa mea începe cam aşa: Mă trezesc în jur de ora 6 în cel mai bun caz, în cel mai rău caz 6:30 sau şi mai rău 6:40. Mă bag în duş şi ies cam în 15-20 min gata de plecare. Apoi îi trezesc şi pe copii în jurul orei 7. Merg cu ei la baie îi ajut să se spele (să o scoată pe Tura Vura din păr şi din dinţi) după care îi ajut să se îmbrace şi îi trimit la grădiniţă în jurul orei 7:30.

După plecarea lor şi a soţului mă bag să fac paturile şi să deschid geamurile iar cât timp se aeriseşte iau micul dejun.  De multe ori îmi mai rămân treburi de cu seara pe care nu apuc să le termin, gen întins rufele sau de pus rufele în şifonier (rufe pe care le calc noaptea după ce adorm copiii şi nu mai apuc să le pun la locul lor). Mă prinde chiar şi ora 8:30 până termin cu toate cele (norocul meu este că am un şef înţelegător 😀 ).

După ce termin toate cele, îmi iau geanta, mai trag un ochi în oglinda de pe hol să verific dacă mi s-a deranjat părul în tot acest timp şi ies pe uşă în drum spre birou. Aici, au loc ativităţile de zi cu zi, unele mai aglomerate şi altele mai puţin aglomerate. În jurul orei 16 sau 16:30 mă pornesc spre casă sau spre magazin ca să mai iau câte ceva de mâncare. Copiii ajung acasă de la grădiniţă în jurul orei 17:30 (am noroc că sunt aduşi acasă cu maşina de la  grădiniţă) iar până ajung ei, eu trebuie să fiu gata cu masa pentru că altfel, apucă să ronţăie diverse şi să-şi strice pofta de mâncare. Când ajung copiii, îi ajut să se schimbe de hăinuţe cu cele de casă, apoi îi duc la baie să-şi spele mâinile şi apoi la masă. Masa de seară se termină în jurul orei 19 după care îi las să se joace sau stăm de vorbă despre ce au făcut în ziua respectivă la grădiniţa, le povestesc ce am făcut şi eu la serviciu iar în jurul orei 19:15 eu plec la sală iar ei rămân cu tata.

Eu merg la sală de 3 ori pe săptămână deci acum vă povestesc o zi în care am sală. Acolo stau de la 19:30 la aproximativ ora 20:45, ajung acasă pe la 21:00.

De multe ori găsesc casa cu susul în jos sau invers. Îi ajut pe copii să-şi strângă jucăriile după care le fac câte un duş îi schimb în pijamale, le citesc o poveste şi îi bag la culcare.

Totul se termină cel mai devreme la ora 22 sau cel mai târziu la ora 23. După cum am spus mai sus, sunt dăţi în care rămân „peste program” şi calc sau întind rufe, iar dacă sunt cu zero energie le las pe dimineaţă sau pentru ziua următoare.

Aceasta a fost o zi obişnuită din viaţa mea.

Vă mulţumesc pentru vizită!

Dragobetele sărută fetele.

fragi

Cine este Dragobete?

Există o legendă din Muntenia care zice cam aşa:

…” Baba Dochia era o babă bătrână care avea un fiu, pe nume Dragobete Iovan. Crescând, mama îl însură şi îi dete nevastă. Însă Baba Dochia trăia foarte rău cu noru-sa şi deaceea o punea să facă lucru peste puterea ei. Pe la sfârşitul lui Făurar a trimis-o să-i aducă fragi coapte. Dumnezeu i-a dat fragi şi a adus soacrei sale. Baba când a văzut fragile coapte a chemat pe fiu său Iovan Dragobete să meargă cu oile şi caprele la munte… Sosind prima zi din Martie, Baba se îmbrăcă cu nouă cojoace… şi luă pe fiul său și …plecă cu oile și caprele la munte. Abia ajunsă la munte …un viscol geros se puse pe ei ,si-i udă toate cojoacele. Rabdă baba o zi și lepădă un cojoc. Răbdă două și lepădă al doilea cojoc. Și tot așa în fiecare zi, până când în a noua zi lepădă și cojocul al nouălea. Atunci, cuprinsă de ger …se uită la fiul său Iovan Dragobete să vadă ce face. Însa fiindcă Iovan Dragobete fusese mai rău îmbrăcat decât mama sa, înghețase …și din gură îi atârna un sloi de gheață. Văzându-l baba crezu că fiul cântă la caval… oile și caprele, asemenea înghețase de mult. Iar în noaptea a noua a înghețat și baba Dochia, sleindu-se pe o piatră din care curge și astăzi apă…” – Simion Florea Marian, Sărbătorile la români

Şi totuşi de ce sărbătorim ziua Dragobetelor ca zi a dragostei?

Se pare că această sărbătoare este mai veche decât creştinismul. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroşi etnologi şi filologi dându-se mai multe explicaţii despre provenienţa cuvântului. Una dintre explicaţii ar fi că numele provine din cuvintele dacice „trago” (ţap) şi „bete” (picioare). În timp trago a devenit „drago”, iar „bete” a rămas în limba română un cuvânt care defineşte cingătorile înguste şi fâşiile ţesute.

Dragobetele marchează o sărbătoare precreştină a românilor, care inspiră dragoste, iubire, chiar patimă, şi care te invită să îţi declari dragostea în public şi să îţi găseşti perechea. Acest duh sub latura sa pătimaşă se identifică deseori cu Năvalnicul sau Zburătorul, un fecior frumos şi periculos care în basmele şi legendele româneşti le ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care a fost pedepsit de Maica Domnului şi transformat în planta de leac pentru dragostea rănită, care ii poartă numele.

Una dintre tradiţiile de Dragobete este aceea în care fetele spre ora amiezii porneau în fugă spre sat, iar fuga lor atrăgea câte un băiat care le îndrăgea. După ce îşi prindea aleasa , băiatul îi dădea o sărutare în văzul lumii, sărutul simboliza legământul lor de dragoste pentru un întreg an de zile. De aici vine şi celebra zicală: „Dragobetele sărută fetele!”

Vă urez să fiţi prinse şi sărutate de al vostru Dragobete.

 

Kids Imitates Art

Vroiam să pregătesc o fotografie cu care să particip la o provocare a celor de la  The Daily Post , dar din cauza programului super aglomerat nu am reuşit să o postez la timp. Însă m-am decis să vă arăt şi vouă cu ce fotografie vroiam să particip (menţionez că nu sunt fotograf dar îmi place să fac fotografii). Am încercat să arăt că şi copiii pot imita arta.

DSC_7102_bis

Poza nu e prea reuşită şi nici imitaţia nu le-a prea ieşit, dar ştiţi de ce? Pentru că au încercat să imite opera de artă a lui Constantin Brâncuşi numită „Cuminţenia Pământului” realizată în 1907. Guvernul+vrea+s%C4%83+cumpere+sculptura+%22Cumin%C5%A3enia+P%C4%83m%C3%A2ntului%22+de+Br%C3%A2ncu%C5%9Fi_498024

Cuminţenia pentru ei este un subiect tabu. Dar îi felicit pentru că au vrut să încerce cu bucurie ceva nou. Am observat că sunt foarte bucuroşi când îi implic în diverse proiecte, ba mai mult le cer părerea şi îi las să-şi aleagă propria lor metodă de lucru.

Apropo, azi se împlinesc 140 de ani de la naşterea marelui artist Constantin Brâncuşi care ne-a lăsat moştenire o întreagă capodoperă.

„O nouă zi? Atunci profită de ea din plin.”

Happy Dragobete’s Day

Happy Dragobete’s Day

Dragobete’s day este varianta românească a Valentine’s day, asta pentru cei care încă nu ştiu că avem şi noi sărbătoarea dragostei, numai că noi nu am fost în stare să o promovăm şi să o sărbătorim.

Eu sărbătoresc ambele zile, e mai bine să sărbătoreşti de două ori decât niciodată. Aşa că am organizat acasă o sesiune de lucru manual şi creaţie pentru copiii mei, asta ca să le mai dau câte ceva de lucru că altfel îşi găsesc ei şi nu e bine :-P. Am hotărât să facem un candelabru cu multe inimioare de diferite mărimi şi culori. Cei mai fericiţi au fost când le-am dat culorile acrilice şi pensulele pentru pictarea inimioarelor. Eu i-am ajutat să decupeze şi să monteze suportul de care au fost legate ulterior inimioarele, în rest au lucrat singuri şi au demonstrat încă odată cât de creativi pot fi copiii.

Iată ce a ieşit. Nu este perfect dar este al lor.

12705714_1129647727053962_8500105793689154808_n12718284_1129647443720657_2004559737176667892_n

Scrisoare

cropped-398899_418116868207055_1068997006_n2.jpg

Dragi părinţi şi bunici,

Am ajuns la vârsta maturităţi şi încă nu îmi vine să cred ce repede a trecut timpul. Acum sunt soţie şi mamă a doi copii minunaţi. Cine ar fi crezut acum 20 şi ceva de ani că azi voi fi aici? Vă mai aduceţi aminte când găseam câte o gărgăriţă şi îi cântam? Ei bine uite că destinul m-a dus în direcţia de zbor a gărgăriţei. M-a dus într-un loc minunat, cu oameni minunaţi. M-a dus într-un loc pe care îl numesc acum acasă. Acest loc numit acasă este locul unde fac curat, unde îmi cresc copiii, unde gătesc după reţetele voastre, unde stau de vorbă cu cel mai bun prieten şi iubit pe nume soţ, unde îmi invit prieteni, unde mă simt confortabilă şi relaxată.

De când mă ştiu mi-am dorit un loc al meu pe care să îl numesc acasă şi să mă descurc singură (să fiu independentă), să am control asupra vieţii mele. Independentă sunt doar din anumite puncte de vedere pentru că am foarte multe dependenţe. Sunt dependentă de dragostea copiiilor mei, sunt dependentă de dragostea soţului meu, sunt dependentă de dorul faţă de voi, sunt dependentă de cafeaua băută dimineaţa într-o companie plăcută şi caldă.

Azi m-am gândit să vă mulţumesc pentru toate învăţăturile şi criticile voastre fără de care nu aş fi avut tot ce am în prezent. Acum sunt adult şi ştiu ce înseamnă să ai grijă de un suflet care crede că „tot ce zboară se mănâncă”. Acum înţeleg perfect grija pe care o aveaţi faţă de noi atunci când plecam de acasă şi uitam să ne mai întoarcem, înţeleg perfect supărarea voastră când nu primeam mereu laude din partea celorlalţi, înţeleg perfect bucuria şi mândria când obţineam rezultate bune la şcoală, înţeleg perfect dezamăgirea pe care o aveaţi încercând să ne oferiţi tot ce era posibil pentru a ne fi bine.

Toate acestea au contribuit la crearea adultului care sunt azi. Vă mulţumesc!