State of Mind

These week’s photo challenge at the Daily Post is State of Mind.

v1

Sat Udreşti, com. Apostolache, jud. Prahova

 This photo reminds me of my grandparents. I hope to get there as soon as possible.
God bless them!

 

 

Anunțuri

O zi obişnuită.

Stau mereu şi mă gândesc cum arată o zi obişnuită din viaţa unei alte persoane. De multe ori auzi expresia: „Nu am avut timp” sau „Am fost aşa de ocupat/ă încât am uitat”.

O zi obişnuită din viaţa mea începe cam aşa: Mă trezesc în jur de ora 6 în cel mai bun caz, în cel mai rău caz 6:30 sau şi mai rău 6:40. Mă bag în duş şi ies cam în 15-20 min gata de plecare. Apoi îi trezesc şi pe copii în jurul orei 7. Merg cu ei la baie îi ajut să se spele (să o scoată pe Tura Vura din păr şi din dinţi) după care îi ajut să se îmbrace şi îi trimit la grădiniţă în jurul orei 7:30.

După plecarea lor şi a soţului mă bag să fac paturile şi să deschid geamurile iar cât timp se aeriseşte iau micul dejun.  De multe ori îmi mai rămân treburi de cu seara pe care nu apuc să le termin, gen întins rufele sau de pus rufele în şifonier (rufe pe care le calc noaptea după ce adorm copiii şi nu mai apuc să le pun la locul lor). Mă prinde chiar şi ora 8:30 până termin cu toate cele (norocul meu este că am un şef înţelegător 😀 ).

După ce termin toate cele, îmi iau geanta, mai trag un ochi în oglinda de pe hol să verific dacă mi s-a deranjat părul în tot acest timp şi ies pe uşă în drum spre birou. Aici, au loc ativităţile de zi cu zi, unele mai aglomerate şi altele mai puţin aglomerate. În jurul orei 16 sau 16:30 mă pornesc spre casă sau spre magazin ca să mai iau câte ceva de mâncare. Copiii ajung acasă de la grădiniţă în jurul orei 17:30 (am noroc că sunt aduşi acasă cu maşina de la  grădiniţă) iar până ajung ei, eu trebuie să fiu gata cu masa pentru că altfel, apucă să ronţăie diverse şi să-şi strice pofta de mâncare. Când ajung copiii, îi ajut să se schimbe de hăinuţe cu cele de casă, apoi îi duc la baie să-şi spele mâinile şi apoi la masă. Masa de seară se termină în jurul orei 19 după care îi las să se joace sau stăm de vorbă despre ce au făcut în ziua respectivă la grădiniţa, le povestesc ce am făcut şi eu la serviciu iar în jurul orei 19:15 eu plec la sală iar ei rămân cu tata.

Eu merg la sală de 3 ori pe săptămână deci acum vă povestesc o zi în care am sală. Acolo stau de la 19:30 la aproximativ ora 20:45, ajung acasă pe la 21:00.

De multe ori găsesc casa cu susul în jos sau invers. Îi ajut pe copii să-şi strângă jucăriile după care le fac câte un duş îi schimb în pijamale, le citesc o poveste şi îi bag la culcare.

Totul se termină cel mai devreme la ora 22 sau cel mai târziu la ora 23. După cum am spus mai sus, sunt dăţi în care rămân „peste program” şi calc sau întind rufe, iar dacă sunt cu zero energie le las pe dimineaţă sau pentru ziua următoare.

Aceasta a fost o zi obişnuită din viaţa mea.

Vă mulţumesc pentru vizită!

Kids Imitates Art

Vroiam să pregătesc o fotografie cu care să particip la o provocare a celor de la  The Daily Post , dar din cauza programului super aglomerat nu am reuşit să o postez la timp. Însă m-am decis să vă arăt şi vouă cu ce fotografie vroiam să particip (menţionez că nu sunt fotograf dar îmi place să fac fotografii). Am încercat să arăt că şi copiii pot imita arta.

DSC_7102_bis

Poza nu e prea reuşită şi nici imitaţia nu le-a prea ieşit, dar ştiţi de ce? Pentru că au încercat să imite opera de artă a lui Constantin Brâncuşi numită „Cuminţenia Pământului” realizată în 1907. Guvernul+vrea+s%C4%83+cumpere+sculptura+%22Cumin%C5%A3enia+P%C4%83m%C3%A2ntului%22+de+Br%C3%A2ncu%C5%9Fi_498024

Cuminţenia pentru ei este un subiect tabu. Dar îi felicit pentru că au vrut să încerce cu bucurie ceva nou. Am observat că sunt foarte bucuroşi când îi implic în diverse proiecte, ba mai mult le cer părerea şi îi las să-şi aleagă propria lor metodă de lucru.

Apropo, azi se împlinesc 140 de ani de la naşterea marelui artist Constantin Brâncuşi care ne-a lăsat moştenire o întreagă capodoperă.

„O nouă zi? Atunci profită de ea din plin.”

Scrisoare

cropped-398899_418116868207055_1068997006_n2.jpg

Dragi părinţi şi bunici,

Am ajuns la vârsta maturităţi şi încă nu îmi vine să cred ce repede a trecut timpul. Acum sunt soţie şi mamă a doi copii minunaţi. Cine ar fi crezut acum 20 şi ceva de ani că azi voi fi aici? Vă mai aduceţi aminte când găseam câte o gărgăriţă şi îi cântam? Ei bine uite că destinul m-a dus în direcţia de zbor a gărgăriţei. M-a dus într-un loc minunat, cu oameni minunaţi. M-a dus într-un loc pe care îl numesc acum acasă. Acest loc numit acasă este locul unde fac curat, unde îmi cresc copiii, unde gătesc după reţetele voastre, unde stau de vorbă cu cel mai bun prieten şi iubit pe nume soţ, unde îmi invit prieteni, unde mă simt confortabilă şi relaxată.

De când mă ştiu mi-am dorit un loc al meu pe care să îl numesc acasă şi să mă descurc singură (să fiu independentă), să am control asupra vieţii mele. Independentă sunt doar din anumite puncte de vedere pentru că am foarte multe dependenţe. Sunt dependentă de dragostea copiiilor mei, sunt dependentă de dragostea soţului meu, sunt dependentă de dorul faţă de voi, sunt dependentă de cafeaua băută dimineaţa într-o companie plăcută şi caldă.

Azi m-am gândit să vă mulţumesc pentru toate învăţăturile şi criticile voastre fără de care nu aş fi avut tot ce am în prezent. Acum sunt adult şi ştiu ce înseamnă să ai grijă de un suflet care crede că „tot ce zboară se mănâncă”. Acum înţeleg perfect grija pe care o aveaţi faţă de noi atunci când plecam de acasă şi uitam să ne mai întoarcem, înţeleg perfect supărarea voastră când nu primeam mereu laude din partea celorlalţi, înţeleg perfect bucuria şi mândria când obţineam rezultate bune la şcoală, înţeleg perfect dezamăgirea pe care o aveaţi încercând să ne oferiţi tot ce era posibil pentru a ne fi bine.

Toate acestea au contribuit la crearea adultului care sunt azi. Vă mulţumesc!

„Ne dă Lupii târcoale.”

„Ne dă Lupii târcoale.”

Nu ştiu ce părere aveţi voi despre melodia Adei dar mie îmi place nespus de mult. De fiecare dată când o ascult mi se zbârleşte pielea pe mâini. Are aşa de multe subînţelesuri încât fiecare este liber să îşi imagineze propriul scenariu.

Melodia „Lupii” mă duce cu gândul la strămoşii noştri care au luptat şi şi-au dat viaţa pentru ca pământul pe care ne-am născut să nu ajungă pe mâna străinilor. Iar noi ce facem? Dormim ca nişte „ciobani” în propriile „colibe” în timp ce „Lupii” (străinii) vin să ne mănânce „oile” (bogăţiile acestei ţări pentru care suntem cunoscuţi). Vin să ne cumpere inclusiv pe noi, pe copiii noştri, pentru că suntem recunoscuţi ca fiind un popor cu un număr vast al oamenilor de ştiinţă care au făcut istorie în domeniul cercetărilor şi nu numai.

Nu vreau să intru în polemici. Îmi exprim tristeţea când văd cum ne servim pe tavă, cum am devenit nişte puturoşi cu toţii, ne este „lene” să muncim pământul lăsat de strămoşi. Preferăm să muncim pământul altora, să ne părăsim copiii şi pentru ce? Pentru un ban în plus care  ne dă satisfacţie pe moment, care ne maschează adevăratele tristeţi şi nemulţumiri. Am pierdut de mult adevărata esenţă a vieţii, adevăratele valori care ne fac de-a dreptul fericiţi. Acum depinde doar de noi să ne educăm copiii astfel încât să înveţe ceea ce contează cel mai mult pentru sufletul lor. Altfel, vom aveam nişte copii falşi ascunşi în spatele unui selfie încercând să arate lumii cât de „fericiţi” sunt ei, că doar asta au învăţat de la părinţi. Dacă acele poze ar putea striga …… 😦

 Ascultaţi şi voi versurile melodiei şi spuneţi-mi ce anume vă transmite vouă?

Week-end la bunici

DSC_6512 (2)Week-end la bunici.

Împreună cu sora şi verişoara mea am decis, cu ocazia zilei de naştere a bunicii şi a Sf. Mihail şi Gavril, să îi organizăm o surpriză bunicii. Surpriza consta în prezenţa noastră la bunica la ţară, în formulă de trei ca pe vremea copilăriei când ne petreceam vacanţele la bunici. Doar că de această dată eram în formulă extinsă pentru că de atunci şi până azi ne-am căsătorit, alţii urmează să o facă, unii au deja copii, alţii urmează să aibă primul lor copil şi tot aşa… 😀

Fac o mică paranteză ca să spun că am copilărit toate trei în curtea bunicilor fie vară, fie iarnă, fie primăvară şi de aceea  avem amintiri frumoase care ne leagă de acele meleaguri. Acum este plăcut să mă reîntorc acolo unde îmi rulează în minte toate năzbâtiile pe care le făceam când eram mică. Acolo unde îmi amintesc fiecare clipă petrecută ca şi cum ar fi fost ieri. Acolo unde îmi amintesc cum îmi petreceam sărbătorile de iarnă la săniuş pe uliţa din sat şi cum veneam acasă cu nasul şi mâinile îngheţate iar când dădeam de căldura din casă, de la soba pe lemne, mă topeam ca un om de zăpadă la soare. Acolo unde am stat în carantină când am făcut bolile copilăriei sau acolo unde mergeam pe dealuri la legat de vie sau la adunat de fructe şi legume din grădina pe care o aveau bunicii. Acolo unde mergeam la cules de mure, zmeură, alune de pădure etc.. Acolo unde mergeam în descoperirea mormântului lui Ştefan cel Mare sau al lui Mihai Viteazul. Acolo unde mergeam seara „la şcoală” (în curtea fostei şcoli din sat care era de mult închisă) ca să ne jucăm cu copiii din sat. Acolo unde mergeam vara la bâlci îmbrăcată de gală, unde părinţii şi bunicii se întâlneau cu vechi cunoştinţe şi rude şi se mândreau cu odraslele lor. Acolo unde atunci când eşti mic totul ţi se pare fantastic şi minunat şi unde singurul lucru care contează este să fi fericit.

Revenind la surpriza noastră, cu o săptămână înainte am discutat despre surpriză, cum să facem cum să procedăm, astfel încât bunica să nu afle despre surpriză. Numai că bunica a aflat, dar numai contează de unde, important este că a fost extrem de încântată să ştie că vom fi toate trei la ea acasă.

Până la urmă surpriza nu a fost pentru bunica ci pentru noi. Bunica ne-a aşteptat cu masa plină cu bucate „a la bunica”, plus acea „căldură” pe care numai la bunici în casă o poţi găsi. Iar bucuria cea mare a fost să îi văd de-a dreptul  emoţionaţi, cu lacrimi în ochi, când le-am cântat la amândoi mulţi ani trăiască. Am spus la amândoi pentru că în urmă cu trei săptămâni a fost şi ziua bunicului şi nu am reuşit să ajungem la el atunci. Este greu să ajungi de fiecare dată când simţi nevoia, mai ales acum când suntem cu toţii atât de ocupaţi încât aproape dacă mai avem timp să ne auzim propriile gânduri.

Eu am mai nou o vorbă: „Profitaţi de prezenţa oamenilor atunci când sunt în putere şi acordaţi-le cât de multă atenţie şi iubire puteţi ca să nu aveţi regrete mai târziu, ci să vă amintiţi cu drag de toate clipele petrecute împreună.” Asta încerc să fac, să acord atenţie tuturor persoanelor dragi mie chiar dacă de multe ori ele nu îşi dau seama.

Griş cu lapte

 GRIŞ CU LAPTE

gris2Voi când auziţi de griş cu lapte la ce vă gândiţi? Mie îmi aduce aminte de deserturile copilăriei. Copiii mei îmi cer mereu ceva dulce, aşa că într-o seară m-am hotărât să le fac griş cu lapte, aşa cum ne făcea şi nouă mama sau bunica. Aveam în casă tot ce îmi trebuia aşa că m-am apucat de lucru.

Ingrediente:

  • 450 ml de lapte;
  • 45g de griş;
  • 2 lg de zahăr;
  • seminţele unei păstăi de vanilie (sau zahăr vanilat);
  • un vf de cuţit de turmeric (opţional);
  • scorţişoară..

Preparare:

      Am pus laptele la foc mediu împreună cu seminţele de la păstaia de vanilie. Când a început să fiarbă am micşorat focul, am adăugat  grişul, zahărul şi am amestecat continuu până când a fiert grişul. La final am adăugat vf de cuţit cu turmeric (acel condiment care colorează în galben şi care este foarte bun pentru răceli) şi scorţişoară.

      După ce s-a răcit, dar nu de tot, cât să nu frigă la limbă, l-am montat în două pahare de suc, ca să fie mai atractiv pentru copii, împreună cu dulceaţă de caise, făcută acum un an, dar care s-a păstrat foarte bine. Deasupra i-am pus o frunzuliţă de druşaim. Este o plantă aromată pe care am primit-o de la bunica mea cu ceva timp în urmă. Ştiu de la ea că o folosea atunci când făcea dulceaţă pentru un plus de aromă, eu nu am făcut altceva decât să preiau de la ea tehnica. 😀 gris      Poftă bună!