Happy Dragobete’s Day

Happy Dragobete’s Day

Dragobete’s day este varianta românească a Valentine’s day, asta pentru cei care încă nu ştiu că avem şi noi sărbătoarea dragostei, numai că noi nu am fost în stare să o promovăm şi să o sărbătorim.

Eu sărbătoresc ambele zile, e mai bine să sărbătoreşti de două ori decât niciodată. Aşa că am organizat acasă o sesiune de lucru manual şi creaţie pentru copiii mei, asta ca să le mai dau câte ceva de lucru că altfel îşi găsesc ei şi nu e bine :-P. Am hotărât să facem un candelabru cu multe inimioare de diferite mărimi şi culori. Cei mai fericiţi au fost când le-am dat culorile acrilice şi pensulele pentru pictarea inimioarelor. Eu i-am ajutat să decupeze şi să monteze suportul de care au fost legate ulterior inimioarele, în rest au lucrat singuri şi au demonstrat încă odată cât de creativi pot fi copiii.

Iată ce a ieşit. Nu este perfect dar este al lor.

12705714_1129647727053962_8500105793689154808_n12718284_1129647443720657_2004559737176667892_n

Anunțuri

Week-end la bunici

DSC_6512 (2)Week-end la bunici.

Împreună cu sora şi verişoara mea am decis, cu ocazia zilei de naştere a bunicii şi a Sf. Mihail şi Gavril, să îi organizăm o surpriză bunicii. Surpriza consta în prezenţa noastră la bunica la ţară, în formulă de trei ca pe vremea copilăriei când ne petreceam vacanţele la bunici. Doar că de această dată eram în formulă extinsă pentru că de atunci şi până azi ne-am căsătorit, alţii urmează să o facă, unii au deja copii, alţii urmează să aibă primul lor copil şi tot aşa… 😀

Fac o mică paranteză ca să spun că am copilărit toate trei în curtea bunicilor fie vară, fie iarnă, fie primăvară şi de aceea  avem amintiri frumoase care ne leagă de acele meleaguri. Acum este plăcut să mă reîntorc acolo unde îmi rulează în minte toate năzbâtiile pe care le făceam când eram mică. Acolo unde îmi amintesc fiecare clipă petrecută ca şi cum ar fi fost ieri. Acolo unde îmi amintesc cum îmi petreceam sărbătorile de iarnă la săniuş pe uliţa din sat şi cum veneam acasă cu nasul şi mâinile îngheţate iar când dădeam de căldura din casă, de la soba pe lemne, mă topeam ca un om de zăpadă la soare. Acolo unde am stat în carantină când am făcut bolile copilăriei sau acolo unde mergeam pe dealuri la legat de vie sau la adunat de fructe şi legume din grădina pe care o aveau bunicii. Acolo unde mergeam la cules de mure, zmeură, alune de pădure etc.. Acolo unde mergeam în descoperirea mormântului lui Ştefan cel Mare sau al lui Mihai Viteazul. Acolo unde mergeam seara „la şcoală” (în curtea fostei şcoli din sat care era de mult închisă) ca să ne jucăm cu copiii din sat. Acolo unde mergeam vara la bâlci îmbrăcată de gală, unde părinţii şi bunicii se întâlneau cu vechi cunoştinţe şi rude şi se mândreau cu odraslele lor. Acolo unde atunci când eşti mic totul ţi se pare fantastic şi minunat şi unde singurul lucru care contează este să fi fericit.

Revenind la surpriza noastră, cu o săptămână înainte am discutat despre surpriză, cum să facem cum să procedăm, astfel încât bunica să nu afle despre surpriză. Numai că bunica a aflat, dar numai contează de unde, important este că a fost extrem de încântată să ştie că vom fi toate trei la ea acasă.

Până la urmă surpriza nu a fost pentru bunica ci pentru noi. Bunica ne-a aşteptat cu masa plină cu bucate „a la bunica”, plus acea „căldură” pe care numai la bunici în casă o poţi găsi. Iar bucuria cea mare a fost să îi văd de-a dreptul  emoţionaţi, cu lacrimi în ochi, când le-am cântat la amândoi mulţi ani trăiască. Am spus la amândoi pentru că în urmă cu trei săptămâni a fost şi ziua bunicului şi nu am reuşit să ajungem la el atunci. Este greu să ajungi de fiecare dată când simţi nevoia, mai ales acum când suntem cu toţii atât de ocupaţi încât aproape dacă mai avem timp să ne auzim propriile gânduri.

Eu am mai nou o vorbă: „Profitaţi de prezenţa oamenilor atunci când sunt în putere şi acordaţi-le cât de multă atenţie şi iubire puteţi ca să nu aveţi regrete mai târziu, ci să vă amintiţi cu drag de toate clipele petrecute împreună.” Asta încerc să fac, să acord atenţie tuturor persoanelor dragi mie chiar dacă de multe ori ele nu îşi dau seama.

Griş cu lapte

 GRIŞ CU LAPTE

gris2Voi când auziţi de griş cu lapte la ce vă gândiţi? Mie îmi aduce aminte de deserturile copilăriei. Copiii mei îmi cer mereu ceva dulce, aşa că într-o seară m-am hotărât să le fac griş cu lapte, aşa cum ne făcea şi nouă mama sau bunica. Aveam în casă tot ce îmi trebuia aşa că m-am apucat de lucru.

Ingrediente:

  • 450 ml de lapte;
  • 45g de griş;
  • 2 lg de zahăr;
  • seminţele unei păstăi de vanilie (sau zahăr vanilat);
  • un vf de cuţit de turmeric (opţional);
  • scorţişoară..

Preparare:

      Am pus laptele la foc mediu împreună cu seminţele de la păstaia de vanilie. Când a început să fiarbă am micşorat focul, am adăugat  grişul, zahărul şi am amestecat continuu până când a fiert grişul. La final am adăugat vf de cuţit cu turmeric (acel condiment care colorează în galben şi care este foarte bun pentru răceli) şi scorţişoară.

      După ce s-a răcit, dar nu de tot, cât să nu frigă la limbă, l-am montat în două pahare de suc, ca să fie mai atractiv pentru copii, împreună cu dulceaţă de caise, făcută acum un an, dar care s-a păstrat foarte bine. Deasupra i-am pus o frunzuliţă de druşaim. Este o plantă aromată pe care am primit-o de la bunica mea cu ceva timp în urmă. Ştiu de la ea că o folosea atunci când făcea dulceaţă pentru un plus de aromă, eu nu am făcut altceva decât să preiau de la ea tehnica. 😀 gris      Poftă bună!