O zi obişnuită.

Stau mereu şi mă gândesc cum arată o zi obişnuită din viaţa unei alte persoane. De multe ori auzi expresia: „Nu am avut timp” sau „Am fost aşa de ocupat/ă încât am uitat”.

O zi obişnuită din viaţa mea începe cam aşa: Mă trezesc în jur de ora 6 în cel mai bun caz, în cel mai rău caz 6:30 sau şi mai rău 6:40. Mă bag în duş şi ies cam în 15-20 min gata de plecare. Apoi îi trezesc şi pe copii în jurul orei 7. Merg cu ei la baie îi ajut să se spele (să o scoată pe Tura Vura din păr şi din dinţi) după care îi ajut să se îmbrace şi îi trimit la grădiniţă în jurul orei 7:30.

După plecarea lor şi a soţului mă bag să fac paturile şi să deschid geamurile iar cât timp se aeriseşte iau micul dejun.  De multe ori îmi mai rămân treburi de cu seara pe care nu apuc să le termin, gen întins rufele sau de pus rufele în şifonier (rufe pe care le calc noaptea după ce adorm copiii şi nu mai apuc să le pun la locul lor). Mă prinde chiar şi ora 8:30 până termin cu toate cele (norocul meu este că am un şef înţelegător 😀 ).

După ce termin toate cele, îmi iau geanta, mai trag un ochi în oglinda de pe hol să verific dacă mi s-a deranjat părul în tot acest timp şi ies pe uşă în drum spre birou. Aici, au loc ativităţile de zi cu zi, unele mai aglomerate şi altele mai puţin aglomerate. În jurul orei 16 sau 16:30 mă pornesc spre casă sau spre magazin ca să mai iau câte ceva de mâncare. Copiii ajung acasă de la grădiniţă în jurul orei 17:30 (am noroc că sunt aduşi acasă cu maşina de la  grădiniţă) iar până ajung ei, eu trebuie să fiu gata cu masa pentru că altfel, apucă să ronţăie diverse şi să-şi strice pofta de mâncare. Când ajung copiii, îi ajut să se schimbe de hăinuţe cu cele de casă, apoi îi duc la baie să-şi spele mâinile şi apoi la masă. Masa de seară se termină în jurul orei 19 după care îi las să se joace sau stăm de vorbă despre ce au făcut în ziua respectivă la grădiniţa, le povestesc ce am făcut şi eu la serviciu iar în jurul orei 19:15 eu plec la sală iar ei rămân cu tata.

Eu merg la sală de 3 ori pe săptămână deci acum vă povestesc o zi în care am sală. Acolo stau de la 19:30 la aproximativ ora 20:45, ajung acasă pe la 21:00.

De multe ori găsesc casa cu susul în jos sau invers. Îi ajut pe copii să-şi strângă jucăriile după care le fac câte un duş îi schimb în pijamale, le citesc o poveste şi îi bag la culcare.

Totul se termină cel mai devreme la ora 22 sau cel mai târziu la ora 23. După cum am spus mai sus, sunt dăţi în care rămân „peste program” şi calc sau întind rufe, iar dacă sunt cu zero energie le las pe dimineaţă sau pentru ziua următoare.

Aceasta a fost o zi obişnuită din viaţa mea.

Vă mulţumesc pentru vizită!

Anunțuri

Week-end la bunici

DSC_6512 (2)Week-end la bunici.

Împreună cu sora şi verişoara mea am decis, cu ocazia zilei de naştere a bunicii şi a Sf. Mihail şi Gavril, să îi organizăm o surpriză bunicii. Surpriza consta în prezenţa noastră la bunica la ţară, în formulă de trei ca pe vremea copilăriei când ne petreceam vacanţele la bunici. Doar că de această dată eram în formulă extinsă pentru că de atunci şi până azi ne-am căsătorit, alţii urmează să o facă, unii au deja copii, alţii urmează să aibă primul lor copil şi tot aşa… 😀

Fac o mică paranteză ca să spun că am copilărit toate trei în curtea bunicilor fie vară, fie iarnă, fie primăvară şi de aceea  avem amintiri frumoase care ne leagă de acele meleaguri. Acum este plăcut să mă reîntorc acolo unde îmi rulează în minte toate năzbâtiile pe care le făceam când eram mică. Acolo unde îmi amintesc fiecare clipă petrecută ca şi cum ar fi fost ieri. Acolo unde îmi amintesc cum îmi petreceam sărbătorile de iarnă la săniuş pe uliţa din sat şi cum veneam acasă cu nasul şi mâinile îngheţate iar când dădeam de căldura din casă, de la soba pe lemne, mă topeam ca un om de zăpadă la soare. Acolo unde am stat în carantină când am făcut bolile copilăriei sau acolo unde mergeam pe dealuri la legat de vie sau la adunat de fructe şi legume din grădina pe care o aveau bunicii. Acolo unde mergeam la cules de mure, zmeură, alune de pădure etc.. Acolo unde mergeam în descoperirea mormântului lui Ştefan cel Mare sau al lui Mihai Viteazul. Acolo unde mergeam seara „la şcoală” (în curtea fostei şcoli din sat care era de mult închisă) ca să ne jucăm cu copiii din sat. Acolo unde mergeam vara la bâlci îmbrăcată de gală, unde părinţii şi bunicii se întâlneau cu vechi cunoştinţe şi rude şi se mândreau cu odraslele lor. Acolo unde atunci când eşti mic totul ţi se pare fantastic şi minunat şi unde singurul lucru care contează este să fi fericit.

Revenind la surpriza noastră, cu o săptămână înainte am discutat despre surpriză, cum să facem cum să procedăm, astfel încât bunica să nu afle despre surpriză. Numai că bunica a aflat, dar numai contează de unde, important este că a fost extrem de încântată să ştie că vom fi toate trei la ea acasă.

Până la urmă surpriza nu a fost pentru bunica ci pentru noi. Bunica ne-a aşteptat cu masa plină cu bucate „a la bunica”, plus acea „căldură” pe care numai la bunici în casă o poţi găsi. Iar bucuria cea mare a fost să îi văd de-a dreptul  emoţionaţi, cu lacrimi în ochi, când le-am cântat la amândoi mulţi ani trăiască. Am spus la amândoi pentru că în urmă cu trei săptămâni a fost şi ziua bunicului şi nu am reuşit să ajungem la el atunci. Este greu să ajungi de fiecare dată când simţi nevoia, mai ales acum când suntem cu toţii atât de ocupaţi încât aproape dacă mai avem timp să ne auzim propriile gânduri.

Eu am mai nou o vorbă: „Profitaţi de prezenţa oamenilor atunci când sunt în putere şi acordaţi-le cât de multă atenţie şi iubire puteţi ca să nu aveţi regrete mai târziu, ci să vă amintiţi cu drag de toate clipele petrecute împreună.” Asta încerc să fac, să acord atenţie tuturor persoanelor dragi mie chiar dacă de multe ori ele nu îşi dau seama.

Buna dimineata!

gif-uri-hipnotice07Azi m-am hotărât. Îmi fac un jurnal, pe care să îl împărtăşesc cu toată lumea. Cu mulţi ani în urmă scriam pe un caiet toate gândurile mele. Am şi acum acasă caietele pline cu amintiri scrise de pe vremea când încă mă jucam cu păpușile. Am încetat să fac acest lucru, care îmi plăcea nespus de mult, datorită timpului încărcat pe care îl am. Însă azi, am decis că trebuie să acord timp şi lucrurilor simple care îmi fac plăcere şi cu ajutorul cărora reuşesc să mă eliberez de stările negative. Bine, veţi spune că pentru asta există psiholog, prieteni, familie, dar să fim serioşi câţi dintre voi se duc la psiholog, câţi dintre voi au timp de o cafea cu cel mai bun prieten sau câţi dintre voi sunt aproape de familie pentru a le împărtăşii  gândurile voastre? Şi ca să fiu şi mai sinceră cu voi, eu mă exprim mult mai uşor în scris decât verbal.

O să încep să împărtăşesc cu voi tot ceea ce fac eu pentru mine şi familia mea. Aşa cum sunt eu, cu bune şi rele, pentru că nu suntem perfecţi. Astfel, încerc să fiu aproape de familie, de vechi sau noi prieteni ori de câte ori doresc.

De când am devenit mămică încerc neîncetat să fiu  un bun exemplu pentru copiii mei. Recunosc că nu îmi iese de fiecare dată, exact cum am mai spus, nu suntem perfecţi, însă îmi recunosc şi îmi asum greşelile de faţă cu ai mei copii pentru a vedea că şi adulţii greşesc. Nu îmi este ruşine să recunosc: „Da, am greşit! O să remediez greşelea în cel mai scurt timp.” sau, nu îmi este ruşine să spun: „Scuză-mă, îmi pare rău că te-am rănit!”

Lucrul acesta m-a făcut să văd altfel viaţa şi să gândesc altfel. Vrem o schimbare în ţara asta? Ei bine, trebuie să începem cu modelarea caracterelor noastre şi a copiiilor noştri, care vor ajunge să ne conducă ţara şi să ne plăteasca pensiile. Cât credeţi că vor mai trăi „mafioţii” din ziua de azi? Dacă ne creştem copiii îndoctrinaţi să înghită şi să accepte rahaturile altora, nu vor fi în stare niciodată să schimbe ceva pentru omenire. Trebuie să îi învăţăm lucrurile mărunte, pe care chiar noi le-am uitat atunci cand am căscat gura la prostiile altora. Trebuie să-i învăţăm lucruri precum: bunătatea, onestitatea, bunul simţ, punctualitatea, respectul faţă de ceilalţi, respectul de sine prin îngrijirea personală, respectul faţă de locul numit „acasă” prin curăţenia locului, etc..

Eu sper şi am încredere că mai există şi alţi părinţi sau viitori părinţi care găndesc ca mine. Mă agăţ de acestă speranţă cu gândul că:

ÎMPREUNĂ VOM SCHIMBA VIITORUL ÎN CEVA MAI BUN!